O zi fară Dumnezeu, o povară în plus pentru suflet

Am uneori impresia ca ma "scufund" fara vreun motiv anume.Cei din jur sunt coplesiti de grijile acestei lumi, stresati, fara chef, fara timp, fara sentimente...Imi vine uneori sa urlu si sa spun tuturor "AJUNGE OAMENI BUNI!! opriti-va ca va duceti spre pieire. Faceti-va timp si pentru cel ce are nevoie de o vorba, o mangaiere, un ajutor....NU VEDETI CA ALERGATI IN ZADAR??!De ce nu va intoarceti cu toata increderea la Dumnezeu, de ce nu-i incredintati Lui toate grijile voastre? .....??!!!....NU??!!bineee, continuati atunci sa va indepartati intai de parinti, apoi de copii, apoi de sotii si soti, apoi de frati si surori, apoi de prieteni, si asa mai departe pana va treziti ca nu mai aveti chef de nimic, ca va treziti dimineata si ramaneti cu ochii priponiti in tavan simtind cum vi se sfasie sufletul fara un motiv anume. Daca ati realiza ca inainte de a va indeparta de cei dragi, v-ati indepartat intai de Dumnezeu, poate ca mai aveti timp sa redeventiti UMANI. E simplu, si nu cere efort mult. Puneti-va pe genunchi si incredintati-i Lui toate temerile voastre. Daca va apuca plânsul, plângeti fara rusine ca atunci cand o sa va ridicati va veţi simti deja sufletul mai usor, veţi simti ca povara ce va apasa de atata vreme a disparut, iar daca revine faceti la fel. Nu uitati sa vorbiti cu El zilnic...NU UITATI ca fiecare zi fara Dumnezeu e inca o greutate in plus pe sufletul vostru. Cand am scris aceasta postare m-am gandit in primul rand la mine...la felul in care m-am "racit" faţa de familia mea, fata de prieteni....prieteni???!!! ...care prieteni???!!! eu nu am nici un prieten...ehhhh...tocmai de asta nu am prieteni ca m-am retras in "cochilia" mea...ca am fost atat de dezamagita de unele persoane, dar cea mai dezamagita am fost de mine insămi...Acum chiar nu am de gand sa-mi plâng de mila desi uneori nu ma pot abtine...De fapt am cam deviat de la subiect....INCHEIERE: RASPUNSUL LA TOATE GRIJILE, FRAMANTARILE, NEVOILE, NECAZURILE, BUCURIILE SI INTREBARILE VOASTRE, IL VETI GASI DOAR IN BIBLIE.Citind BIBLIA îl veti cunoaste mai bine pe Dumnezeu, veti intelege modul in care lucreaza El in vietile noastre si veti avea o relatie speciala cu Domnul Isus. DUMNEZEU NE IUBESTE, DESCHDE-TI USA INIMII SI LASA-L SA INTRE IN VIATA TA. PACEA PE CARE O DA EL NU SE COMPARA CU NIMIC. IAR PACEA ESTE TOTUL...

Provocare

Tocmai am fost provocată să scriu, asa că mă conformez acestei provocări si scriu , numai că Celui caruia îi scriu acum, îi voi si vorbi incepând de azi in fiecare zi...Doamne Isuse Hristoase, iarta-ma că de mult timp nu Ţi-am acordat atenţia si respectul cuvenit, că am dat mai multă atentie lumii, că mi-am lasat Biblia să se prăfuiasca într-un raft , că ti-am întors spatele atunci când aveam mai multa nevoie de tine. Deşi m-am comportat ca o laşă, Tu m-ai ţinut mereu în braţele tale pe care le-am simţit ca pe un scut în jurul trupului meu, si tot Tu în bunătatea Ta, m-ai ridicat cu dragoste când eram "căzută", mi-ai şters ochii plini de lacrimi amare, mi-ai scuturat praful ce se depusese pe inima mea si mi-ai cercetat sufletul cu Duhul Tău cel sfânt. Tu mi-ai demonstrat a nu stiu câta oară că EŞTI cu ADEVĂRAT  BUN si IERTĂTOR. MULŢUMESC!

Pustietatea…..o lecţie bună

Vine un moment (cel puţin) în vieţile noastre când Dumnezeu ne lasă să trecem prin pustiu, printr-un deşert spiritual. Este clipa în care nu mai simţim prezenţa Lui aşa de vie, e poate cel mai cumplit test pentru fiecare dintre noi. Suntem oameni şi sentimentele au un rol esenţial în viaţa noastră. Unii ne lăsăm chiar conduşi de ele, lucru ce nu duce pe calea bună de cele mai multe ori. Însă încercarea aceasta e menită să trezească în noi dragoste pentru Isus, pentru prezenţa Lui. Cred că este momentul în care Dumnezeu ciopleşte caracterul nostru şi ne învaţă perseverenţa, cu siguranţă.
Ducem o luptă în fiecare zi ca să putem trăi la înălţimea aşteptărilor noastre şi nu ne dăm seama că totul e în zadar, că nu acesta este scopul veţii. Ne-am născut ca să împlinim o chemare ce depăşeşte cu mult puterea noastră. Este un dar din partea Lui pentru noi, însă ca să ajungem să împlinim aceasta, trebuie să plătim un preţ scump. Poate e preţul de a renunţa la visul tău, poate preţul de a trece prin deşert o perioadă şi a-ţi analiza viaţa şi atitudinea în trăirea pe care o ai pentru Hristos. Poate trebuie să renunţi la dorinţa ta cea mai arzătoare de a deveni cineva şi a-L lăsa pe Isus să devină Cineva în tine. Cred că deşertul spiritual prin care trecem de multe ori îşi găseşte setea împlinită în dragostea şi Cuvântul lui Dumnezeu. Te face să devii cu adevărat luptător şi te ajută sa îţi deschizi ochii cu adevărat. După aceea, urmează întrebarea: Este aceasta ceea ce vrei? Sau e mai uşor să renunţi şi să alergi după lucruri care par bune, dar în care nu îţi vei găsi împlinirea.
Poate crezi de multe ori că nu mai are rost, că totul parcă e în zadar. Ar fi pur şi simplu mai uşor să te dai bătut şi să trăieşti un creştinism care să nu facă diferenţa. De ce ne amăgim? Oare asta vrea Isus pentru noi? Oare asta a gândit El când a fost pe Cruce şi şi-a dat viaţa în schimb ca tu astăzi să lupţi, dar nu oricum, ci cu fruntea sus, fiindcă victoria e deja asigurată!! Tu eşti deja un Învingător în EL şi asta nu va schimba nimeni niciodată. Tu ai această putere de a decide în fiecare zi de partea cui eşti, de a alege dacă vrei să fii învingătorul sau cel care pierde. Care este diferenţa dintre cei doi?
Amândoi trec prin încercări, probleme, necazuri, însă se diferenţiază complet prin atitudinea lor. Învingătorul cade şi prin asta învaţă ceva. Se ridică cu ajutorul lui Hristos şi spune: “Doamne, singur nu pot. Am nevoie de Tine. Te rog, ajută-mă”. Cel care pierde este acela care în urma căderii nu numai că nu învaţă nimic, ci se resemnează cu faptul că nu poate şi se complace într-o stare de pasivitate. ATITUDINEA face diferenţa dintre cele doua categorii: unul decide să continue, celălalt renunţă.
Mă regăsesc de cele mai multe ori în poziţia celui care vrea să renunţe. De ce? Fiindca e decizia cea mai uşoară şi care doare cel mai puţin. Nici nu implică efort. E cea mai comodă. Însă îmi dau seama în momentul acela că nu vreau sa fiu unul din oamenii obişnuiţi care nu vor face diferenţa în lumea aceasta. Vreau să trăiesc viaţa mea în aşa fel încât să aduc schimbare în vieţile celorlalţi. REFUZ CATEGORIC să trăiesc pasiv şi să mă dau bătut. Dumnezeu clădeşte un caracter în viaţa mea, unul care va aduce slavă şi glorie Numelui Său. Nu contează că doare, nu contează că eu nu vreau. Mi-am predat viaţa în mâna Lui. Îi aparţin în întregime şi nu aş putea fi mai bucuros de atât, asta o ştiu cu siguranţă.
Ţine minte un lucru de la mine:
Indiferenţa nu face diferenţa!!! 

Sebi Bosca  http://www.flacarainchinarii.ro/?p=4679

...untitled

S-a oprit curentul. Am aprins o lumânare.Stau şi privesc flacăra...ma linişteşte. Meditez la viaţa mea pe care o consider un eşec total...ştiu ca în situaţia mea mai sunt N persoane,dar asta nu mă face sa ma simt mai bine, din contra. Mi-ar fi plăcut sa fiu eu singura nefericită iar restul lumii sa nu simta ce simt eu...DEZAMĂGIRE...SINGURĂTATE....PUSTIU...Sunt dezamăgită de mine în primul rând, pentru că toată viaţa mea am luat cele mai proaste decizii în cele mai importante momente. Singurul meu lucru bun e copilul meu, şi poate că nu l-aş fi avut niciodată, dacă nu aş fi fost destul de naivă să-l procreez când eram înca foarte tânară.Nu are rost să dau vina pe alţii pentru marele meu eşec numit viaţă. În fiecare zi mă simt din ce în ce mai inutilă...nu mai am nici un ţel, fiica mea e departe de mine.Poate doar cand voi deveni bunică voi mai simţi că TRĂIESC,dar ţinând cont că distanţa care ne desparte e destul de mare, sigur nu nepoţii vor fi cei care ma vor face sa ma simt VIE...poate doar mai batrână. E inutil să mai aştern aici tot ce mă întristeaza...asta nu mă ajută cu nimic, poate doar sa-mi "racoresc" sufletul. Ştiu că va trece si starea asta de "suflet fără rost". Mă amăgesc de câtva timp spunându-mi ca totul va fi bine dar puterile mele scad, golul din suflet se măreşte , totul în jurul meu nu mai e cum a fost... Privesc flacăra lumânării , mă gândesc la Dumnezeu si încerc sa-mi găsesc PACEA. Poate că într-o zi voi fi destul de puternică sa pot păstra mereu  PACEA in sufletul meu. NU VREAU AVERI SAU FAIMĂ, NU VREAU NIMIC DIN CE E TRECĂTOR, VREAU PACEA LUI DUMNEZEU!! CÂND SUFLETUL ARE PACE SIGUR E ŞI FERICIT.  A venit curentul. La fix să mă scoată din starea asta de depresie. Iar s-a oprit!!!! nuuuuuuuu!! Gata, sting lumânarea şi mă bag în pat , unde voi continua să ma gândesc la ceva, la cineva, la primăvară , la cine stie ce....

ITI DORESC...

.Iti doresc sa te trezesti cu Dumnezeu in gand iar bunatatea Lui sa-ti indulceasca buzele si inima…
Iti doresc sa petreci cu El fiecare zi, iar intelepciunea Lui sa stapaneasca deciziile tale…
Iti doresc sa stai sub ocrotirea Lui pt ca nimic din ce e lumesc si firesc sa nu te murdareasca…
Iti doresc sa traiesti Cuvantul lui Dumnezeu pentru a ii aduce Lui slava si glorie…
Iti doresc sa-L cunosti mereu tot mai mult pentru a fi binecuvantat…
Iti doresc sa pastrez pacea Lui pentru ca somnul tau sa fie linistit…
Iti doresc sa fii inundat de iubirea Lui pentru ca nimic egoist, rece sau intunecat sa nu mai existe in tine…
Iti doresc sa urci cu El pe muntii inalti ai credintei si sa respiri aerul Lui curat…
Iti doresc sa ramai strans lipit de El pentru a nu pierde niciodata vesnicia!