"Trenul vieţii ne poartă cu viteză spre ultima staţie. Suntem atât de aproape de sfârşitul tuturor lucrurilor cum n-am fost niciodată. A te preocupa de mărunţişuri este o nebunie iar a căuta fericirea pe pământ este moarte sigură. Fericirea nu atârnă de împrejurări. Fericirea are de-a face cu Dumnezeu care e invariabil aşezat la capătul de linie al vieţii noastre.” Vladimir Pustan


" Satana poate construi foarte multe ziduri in jurul nostru, dar niciodata nu le poate pune acoperis.El nu poate opri legatura noastra cu Cerul, legatura noastra cu Cerul este libera si pot vorbi cu Dumnezeul meu care imi raspunde la rugaciune." Vladimir Pustan
"Pocăinţa nu este o aderare la un cult, nu este o aderare la o anumită doctrină, pocăinţa înseamnă aderare la Isus Hristos Domnul." Vladimir Pustan

Până nu vezi un exemplu de trăire sfântă, un om în faţa căruia să te vezi ca într-o oglindă, prin care să realizezi cât de murdară îţi este viaţa, dar prin care să te umpli şi de pacea şi echilibrul interior, cu greu, cu mare greu vei putea face paşi înainte spre sfinţenie, spre desăvârşire! Caută omul sfânt, prietenul prin care să te încurajezi. Să vezi ceea ce eşti, si ceea ce poate face Dumnezeu din tine, de azi înainte! Caută-L pe Dumnezeu, câtă vreme se mai poate găsi!

19 apr. 2010

Pustietatea…..o lecţie bună


Vine un moment (cel puţin) în vieţile noastre când Dumnezeu ne lasă să trecem prin pustiu, printr-un deşert spiritual. Este clipa în care nu mai simţim prezenţa Lui aşa de vie, e poate cel mai cumplit test pentru fiecare dintre noi. Suntem oameni şi sentimentele au un rol esenţial în viaţa noastră. Unii ne lăsăm chiar conduşi de ele, lucru ce nu duce pe calea bună de cele mai multe ori. Însă încercarea aceasta e menită să trezească în noi dragoste pentru Isus, pentru prezenţa Lui. Cred că este momentul în care Dumnezeu ciopleşte caracterul nostru şi ne învaţă perseverenţa, cu siguranţă.
Ducem o luptă în fiecare zi ca să putem trăi la înălţimea aşteptărilor noastre şi nu ne dăm seama că totul e în zadar, că nu acesta este scopul veţii. Ne-am născut ca să împlinim o chemare ce depăşeşte cu mult puterea noastră. Este un dar din partea Lui pentru noi, însă ca să ajungem să împlinim aceasta, trebuie să plătim un preţ scump. Poate e preţul de a renunţa la visul tău, poate preţul de a trece prin deşert o perioadă şi a-ţi analiza viaţa şi atitudinea în trăirea pe care o ai pentru Hristos. Poate trebuie să renunţi la dorinţa ta cea mai arzătoare de a deveni cineva şi a-L lăsa pe Isus să devină Cineva în tine. Cred că deşertul spiritual prin care trecem de multe ori îşi găseşte setea împlinită în dragostea şi Cuvântul lui Dumnezeu. Te face să devii cu adevărat luptător şi te ajută sa îţi deschizi ochii cu adevărat. După aceea, urmează întrebarea: Este aceasta ceea ce vrei? Sau e mai uşor să renunţi şi să alergi după lucruri care par bune, dar în care nu îţi vei găsi împlinirea.
Poate crezi de multe ori că nu mai are rost, că totul parcă e în zadar. Ar fi pur şi simplu mai uşor să te dai bătut şi să trăieşti un creştinism care să nu facă diferenţa. De ce ne amăgim? Oare asta vrea Isus pentru noi? Oare asta a gândit El când a fost pe Cruce şi şi-a dat viaţa în schimb ca tu astăzi să lupţi, dar nu oricum, ci cu fruntea sus, fiindcă victoria e deja asigurată!! Tu eşti deja un Învingător în EL şi asta nu va schimba nimeni niciodată. Tu ai această putere de a decide în fiecare zi de partea cui eşti, de a alege dacă vrei să fii învingătorul sau cel care pierde. Care este diferenţa dintre cei doi?
Amândoi trec prin încercări, probleme, necazuri, însă se diferenţiază complet prin atitudinea lor. Învingătorul cade şi prin asta învaţă ceva. Se ridică cu ajutorul lui Hristos şi spune: “Doamne, singur nu pot. Am nevoie de Tine. Te rog, ajută-mă”. Cel care pierde este acela care în urma căderii nu numai că nu învaţă nimic, ci se resemnează cu faptul că nu poate şi se complace într-o stare de pasivitate. ATITUDINEA face diferenţa dintre cele doua categorii: unul decide să continue, celălalt renunţă.
Mă regăsesc de cele mai multe ori în poziţia celui care vrea să renunţe. De ce? Fiindca e decizia cea mai uşoară şi care doare cel mai puţin. Nici nu implică efort. E cea mai comodă. Însă îmi dau seama în momentul acela că nu vreau sa fiu unul din oamenii obişnuiţi care nu vor face diferenţa în lumea aceasta. Vreau să trăiesc viaţa mea în aşa fel încât să aduc schimbare în vieţile celorlalţi. REFUZ CATEGORIC să trăiesc pasiv şi să mă dau bătut. Dumnezeu clădeşte un caracter în viaţa mea, unul care va aduce slavă şi glorie Numelui Său. Nu contează că doare, nu contează că eu nu vreau. Mi-am predat viaţa în mâna Lui. Îi aparţin în întregime şi nu aş putea fi mai bucuros de atât, asta o ştiu cu siguranţă.
Ţine minte un lucru de la mine:
Indiferenţa nu face diferenţa!!! 
Sebi Bosca  http://www.flacarainchinarii.ro/?p=4679